Şeful statului a semnat şi decizia de numirea a lui Valeriu Turcan în funcţia de “consilier de stat la Departamentul Comunicare Publică / purtător de cuvânt al preşedintelui României”, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Valeriu Turcan este soţul Ralucăi Turcan, care este în prezent membru PLD şi care va candida la un post de vicepreşedinte al acestui partid, la congresul care va avea loc sâmbătă.
El a fost preşedinte al Agenţiei de Strategii Guvernamentale, funcţie din care a fost demis de către premierul Călin Popescu Tăriceanu la sfârşitul lui martie 2006. Tăriceanu l-a demis pe Turcan, după ce i-a cerut acestuia să demisioneze şi a refuzat.
Turcan are 30 de ani, este căsătorit, a absolvit Facultatea de Jurnalism si Ştiinţele Comunicării din Universitatea Bucureşti, specializarea Jurnalism. A fost bursier al Ministerului de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi doctorand în cadrul Universităţii Bucureşti. Din 2007 este lector asociat în cadrul programului Master al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării la Universitatea Bucureşti.
Sursa: Pro TV